fbpx
Vezi toate articolele

Un proiect interesant, ca o zi de vacanță

Proiectele interesante apar de unde nici nu te aștepți. Așa am pățit într-o săptămână foarte încărcată de iunie care părea că ne va ține în birou, în spatele monitoarelor, chiar și sâmbăta. Când rutina își lua tributul, un mail neașteptat, avea să ne transforme cu totul planurile săptămânale.

Ce s-a întâmplat?
Ei bine, colegii de la Dow Media ne-au contactat pentru a lucra împreună la un proiect interesant. Era vorba de realizarea părții de copywriting pentru un site de prezentare și de vânzare a unor oferte imobiliare inedite, case de vacanță renovate tradițional, într-un loc liniștit înconjurat de natură, un peisaj idilic în care te poți rupe de tot ceea ce înseamnă viață urbană agitată cu intersecții aglomerate, claxoane, înjurături și sarcini care trebuie realizate rapid, indiferent de condiții.

Acolo, la Săvârșin și în localitatea vecină Căprioare un investitor olandez s-a îndrăgostit, din întâmplare, de România și și-a cumpărat o casă de vacanță. A renovat-o și a decis să cumpere încă una și încă una și încă una... pe toate le-a renovat sau mai degrabă le-a recondiționat după metode și tehnici tradiționale, actualizându-le totuși cu elemente de confort vitale pentru orășeanul care s-a îndepărtat de multă vreme de stilul de viață rural, adică a dotat casele cu apă curentă și toaletă „ca la oraș”.

După multă muncă, pasiune și bani investiți în casele de la Săvârșin și Căprioara, investitorul nostru a vrut să-și fructifice investiția și să pună pe piață aceste case, poate, poate cineva, român sau străin se va îndrăgosti, ca el de acele locuri și va decide că ar vrea să se bucure în fiecare vacanță de un peisaj pur rural în care viața a și-a păstrat ritmul calm și buna rânduire a vremurilor de demult.


Expediția

În timpul săptămânii am pus la punct toate detaliile proiectului, așa că vineri seara totul era clar. Știam ce avem de făcut. În primul rând trebuie să facem o expediție până prin părțile locului pentru documentare, dar și pentru documentarea foto. Până la urmă, site-ul trebuia să vândă, iar pozele erau un argument esențial în favoarea caselor.

Sâmbătă dis de dimineață, împreună cu colegii de la Dow Media, am format o echipă operativă de forță care a făcut expediția la Căprioara și Săvârșin. Dotați cu aparate foto performante, obiective speciale pentru a surprinde cât mai bine detaliile interioare și exterioare, dar mai ales cu dorința de a cunoaște mai bine obiectul proiectului, am ajuns la Căprioara după aproximativ o oră și jumătate de la plecarea din Timișoara.

Am luat legătura cu persoana de contact din sat care ne-a fost ghid prin cele patru proprietăți (3 în Căprioara și una în Săvârșin).

Am pozat fiecare detaliu, am „sorbit” fiecare vorbă pe care ghidul nostru, Tanti Floricica, ne-a spus-o despre părțile locului și despre istoria caselor pe care le studiam cu atenție. Am notat tot, de la poveștile interesante, până la detaliile „picante” despre fiecare casă. Am făcut turul caselor din Căprioara, după care am plecat încă 7 km către Săvârșin unde, în apropierea Domeniului Regal am vizitat cea de-a patra proprietate a investitorului olandez. Am urmat același tipar al discuțiilor, până când pe poartă a intrat un bătrân pe care viața lăsase urme adânci, dar cu chef de vorbă, care ne-a mai delectat cu detalii interesante de prin părțile locului.

 

Realizarea proiectului
După exdiție ne-am întors la birou și ne-am apucat să ne punem în ordine toate materialele și informațiile adunate. Colegii de la Dow Media s-au apucat imediat de design-ul site-ului și de prelucrarea imaginilor, în timp ce noi ne-am pus pe copywriting. În funcție de informațiile adunate am realizat „planul de bătaie”. În paralel am mai făcut o cercetare despre zonă, pentru a putea include, pe lângă partea „de poveste” aflată de la localnici și informații tehnice, date geografice și istorice care, date reci care ar putea fi interesante pentru un cumpărător care se gândește să-și petreacă vacanțele, bucurându-se de peisajele idilice și liniștea acestui „colț de rai” de pe malurile Mureșului.

Scrierea textului a curs natural, alimentată de informațiile primite dar și de legătura specială pe care ne-am format-o cu acest proiect. Am privit din perspectiva cumpărătorului potențial care își caută o casă de vacanță într-o zonă liniștită, rurală și ne-am construit o comunicare în concordanță cu acest profil al clientului potențial de case de vacanță.

Ultimele articole

noiembrie 22, 2024
Studiu de caz: Vânzări online de la 0 la 1.000.000 lei. Strategie, implementare și rezultate campanii PPC magazin online Tehvorom.ro.

Context Clientul tocmai își lansase magazinul online, marcând astfel pasul de la vânzările convenționale, în magazin, către vânzările online. Odată ce magazinul online a fost finalizat, produsele au fost încărcate și clientul și-a stabilit procedurile interne pentru procesarea și livrarea comenzilor, totul era pregătit pentru primele comenzi. Provocare Clientul avea vechime pe piață prin vânzările […]

noiembrie 2, 2021
Dacă e video, video să fie!

Conținutul video a devenit esențial pentru social media și nu numai. Materialele explicative transpuse în imagini dinamice sau exprimarea directă a unui specialist pot face diferența în percepția pe care un client potanțial o poate avea asupra brandului. Acestea fiind spuse, am pus teoria în practică. Unul dintre clienții noștri avea nevoie să ofere mai […]

octombrie 15, 2021
PR, jurnalism și, după gust, copywriting

Chiar și într-o lume digitalizată în care vizualul e la putere, materialele clasice de PR nu se predau. Merg mai departe cu fruntea sus și reușesc să o facă destul de bine. Cu siguranță, brandurile și antreprenorii care își spun povestea prin cover story-uri, interviuri sau comunicate de presă, reușesc să genereze impact dar și […]

septembrie 10, 2020
Cum scrii și de ce ai nevoie de un conținut relevant pentru site-ul tău?

Unul dintre cele mai importante elemente ale interacțiunii dintre vizitator și site este conținutul text. Este esențial ca site-ul să fie construit pe un concept vizual ergonomic care să ghideze vizitatorul, dar greutatea informațională rezidă în text. De multe ori, partea de copywriting este pusă pe ultimele poziții în lista „TO DO” a antreprenorilor debutanți, […]

august 10, 2020
Am bifat 8 ani și nu numai

În urmă cu 8 ani, mai exact în 08.08.2012 luam startul oficial într-una dintre cele mai palpitante și, în același timp, dramatice „curse”. Din biroul de eliberări acte al Oficiului Național al Registrului Comerțului din Timișoara ieșea certificatul de înregistrare și odată cu el începutul unei aventuri care surprinde zi de zi, chiar și după […]

iunie 19, 2020
Studiu de caz: Cum am abordat și implementat o strategie de social media marketing pentru imobiliare

Cea mai mare parte a cercetărilor pre-cumpărare se derulează online, așa că, pentru dezvoltatorii imobiliari, o prezență solidă în acest mediu este esențială. Pe lângă site, în care se regăsesc informațiile esențiale, tehnice și practice despre ofertă, social media este, pe lângă un spațiu dinamic de prezentare, unul de interacțiune între oferta imobiliară și cererea. […]

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro | Servicii SEO by SeoElite.ro