PR, jurnalism și, după gust, copywriting

Chiar și într-o lume digitalizată în care vizualul e la putere, materialele clasice de PR nu se predau. Merg mai departe cu fruntea sus și reușesc să o facă destul de bine. Cu siguranță, brandurile și antreprenorii care își spun povestea prin cover story-uri, interviuri sau comunicate de presă, reușesc să genereze impact dar și să câștige din perspectiva imaginii.

Cu acesta argumente am mers și în fața lui Bogdan Chifa, antreprenor timișorean, fondatorul salonului de cosmetică AutoCBN. Am discutat relaxat despre începuturile afacerii, provocările dezvoltării și creșterii salonului, despre construirea unei echipe, dar și despre viața în afara salonului.

Argumentele care vizau beneficiile de PR ne-au dus până în punctul în care propunerea de interviu a fost acceptată. Apoi a intervenit jurnalismul care a fost esențial pentru găsirea întrebărilor potrivite care să determine răspunsuri utile și interesante pentru cititor. În același timp, prin întrebări, am încercat să stimulăm sublinierea unor puncte forte ale brandului AutoCBN, cum ar fi perseverența, profesionalismul sau coeziunea echipei.

Copywritingul a venit la final pentru a da o ultimă tușă răspunsurilor astfel încât să punem în fața cititorului un interviu coerent și relevant.

Rezultatul final poate fi citit pe îndelete aici: https://www.weekendbiz.ro/de-vorba-cu-bogdan-chifa-antreprenorul-timisorean-care-transforma-masinile-clientilor-care-ii-calca-paragul/

Cam cât SEO au nevoie să știe un copywriter?

Scrisul, indiferent că este pentru marketing sau pentru amorul artei literare are câteva elemente definitorii, de care nu se poate desprinde, printre care: creativitatea transmiterii mesajului către cititor.

Arta literară nu este acum preocuparea noastră principală, așa că să aruncăm o privire către copywriting-ul în scop comercial respectiv scrierile pentru promovarea unui produs sau serviciu, indiferent că este vorba de o postare pe social media, de un comunicat de presă, de un articol pe blog, de conținutul pentru o broșură și lista poate continua.

Un text de marketing are nevoie de culoare, de poveste și, de ce nu, de intrigă. Așadar pentru a fi scris este nevoie de un „maestru al cuvintelor”. Dar un text de marketing publicat online trebuie să fie eficient, să determine conversii, așa că „maestrul cuvintelor” ar trebui să fie și un „maestru al cuvintelor cheie”.

Oricât de mult unii copywriteri încearcă să eschiveze SEO-ul pentru textele lor, în 2018, optimizarea pentru motoarele de căutare a devenit indispensabilă. Arta copywriter-urului este de a îmbina în textele sale informația relevantă, creativitatea și câteva elemente tehnice de SEO pentru ca textul să se alinieze cerințelor actuale de eficiență.

Greșeala majoră

Cei mai conștiincioși au înțeles cât este de important să scrii pe „limba” motoarelor de căutare și acționează în consecință, fără să ia în seamă cel mai important element, elementul determinat pentru eficiența unui text: publicul, cititorul.

Tocmai din acest exces de zel întâlnim advertoriale și comunicate de presă care sunt conținut „gol” fără încărcătură informativă, fără relevanță, fără un strop „artă scriitoricească”, așa că sunt complet neinteresante pentru cititor. Chiar dacă aceste texte ajung la public, nu produc niciun impact, nu duc la nicio acțiune pozitivă, ci doar la creșterea bounce rate-ului.

Un copywriter bun nu trebuie să fie aservit SEO-ului ci să scrie pentru audiență, pentru cititor. O strategie de conținut nu înseamnă înșiruiri de cuvinte cheie distribuite prin diverse canale, astfel încât să ajungă, într-un final, indexate în rezultatele motoarelor de căutare. Prioritatea este publicul țintă, relevanța pe care textul o are pentru acesta și impactul pe care îl va avea. Abia pe plan secund ar trebui luată în considerare optimizarea, dar numai în anumite limite, astfel încât să nu afecteze textul, mesajul, subtilitățile lui, valoare lui informativă.

Scrie conținut relevant! La un moment dat „vei culege roadele”.

Pagina „Despre noi”: care sunt greșelile de evitat?

Știai că, la peste 90% din site-urile de prezentare, pagina „Despre noi” este cea mai vizitată? Acestea fiind spuse, probabil ar trebui să se bucure de mai multă atenție și să fie redactată astfel încât să rețină vizitatorul și să-l convingă că a ajuns unde trebuie și să-l poftească politicos către celelalte secțiuni ale site-ului, cum ar fi cea de servicii sau cea de contact. Practic, această pagină este una dintre cele mai importante ale site-ului așa că ar trebui tratată ca atare.

Pagina „Despre noi” este, practic, fundația conținutului oricărui site de prezentare, iar ca orice fundație trebuie concepută și construită în așa fel încât să susțină celelalte elemente de conținut care vor apărea pe site, respectiv, descrierea soluțiilor, serviciilor sau produselor oferite prin intermediul site-ului. Așadar, textul ar trebui să se concentreze pe aspectele esențiale ale profilului afacerii, prezentate succint, într-o formă atractivă, unică, care să contribuie la o diferențiere clară față de concurență.

Pare simplu, dar realitatea dură arată o cu totul altă „față” a acestei pagini. Majoritatea proprietarilor de site-uri, ocupați cu probleme arzătoare legate de gestionarea afacerilor pe care le conduc nu acordă o foarte mare atenție acestui aspect. Textul este încropit, de cele mai multe ori, „pe genunchi” de către un angajat în pauza de masă și este publicat pe site doar să fie acolo. De aceea, majoritatea paginilor „Despre noi” sună cam la fel. Fiind scrise într-un limbaj de lemn, „presărat” cu o serie de cuvinte pompoase și fraze greoaie care, dacă stai să le analizezi, nu transmit un mesaj coerent.

Limbajul de lemn este una dintre „bolile” paginilor „Despre noi”, urmată la mică distanță de așa zisa „lecție de istorie” cu focus pe experiență, care poate suna cam așa:

„Compania CuMultăExperiență S.R.L. fondată în 2016, lider pe segmentul său de piață propune clienților săi servicii de un înalt profesionalism. Echipa de specialiști este dedicată găsirii de soluții personalizate pentru nevoile clientului.”

După ce am văzut câteva puncte din lista „așa nu”, întrebarea firească este: cum ar trebui să fie concepută o pagină „Despre noi”. În primul și în primul rând, este indicat să se pornească de la premisa conform căreia fiecare afacere este unică, are ceva care îi dă un plus de valoare, un element care ar putea convinge clientul potențial să o aleagă în defavoarea concurenței. Așadar, identificarea acelui element de plus valoare este primul pas, după care prezentarea succintă, dar cuprinzătoare a acestui element de plus valoare și a beneficiilor pe care le aduce clientului. Din pagina „Despre noi”, clientul potențial trebuie să înțeleagă că a găsit soluția potrivită pentru problema cu care se confruntă.

Pagina „Despre noi” trebuie să inițializeze dialogul, iar celelalte pagini să-l continue până când clientul potențial ajunge la secțiunea „Contact”.

O pagină „Despre noi” „ca la carte”, găsești oricând în magazinul nostru online.

Conținut contra spațiu de lucru: 2 articole chirie lunară pentru un birou în toată regula

Un hub de co-working din Berlin vine să-i sprijine pe freelancerii care s-au săturat să lucreze de acasă și vor un birou. La Bolgfabrik, freelancerii care vor să se simtă ca la un loc de muncă în toată regula, pot scrie două articole pe lună și primesc un birou pe care să-și desfășoare activitatea. Mai mult, au ocazia să socializeze cu colegii de breaslă și au acces la o serie de facilități, de la spații pentru întâlniri, până la promovare a serviciilor în fața clienților potențiali..

De obicei, freelancerii sunt destul de rezervați la trocuri de genul conținut în schimbul expunerii, dar când la promovare se adaugă un spațiu de lucru cu toate facilitățile, inclusiv studio foto și 20 de colegi freelanceri din diferite discipline, parcă oferta nu sună chiar așa rău. Din iunie 2015, acest „troc” este posibil la Blogfabrik, în traducere liberă „fabrica de bloguri”. Toți cei care lucrează în hub contribuie cu două articole pe lună la publicația online proprie spațiului de co-working DailyBreadMag. Pe lângă redacterea și publicarea celor două articole, freelancerii trebuie să le distribuie pe profilurile personale de pe rețelele sociale.

Pentru a face viața mai interesantă, freelancerii trebuie să organizeze și un eveniment în fiecare an, eveniment care să fie găzduit în cadrul Blogfabrik.

Până aici, totul pare desprins dintr-o lume ideală, dar lucrurile pot sta și mai bine pentru freelanceri. Aceștia au ocazia să lucreze pentru agenția afiliată hub-ului care le poate oferi diferite proiecte pentru clienții cu care lucrează. Bineînțeles, pentru aceste proiecte, freelancerii prestează o muncă remunerată. Între timp, pot lucra și la alte proiecte, bucurându-se de facilitățile centrului.

Ce se ascunde, în spatele acestei imagini desprinse, parcă, dintr-un univers paralel? Ei bine, publicația online este folosită ca instrument de recrutare a unor oameni capabili care să lucreze la proiectele agenției afiliate. Prin prestațiile pentru DailyBreadMag sunt identificate diferite abilități, cum ar fi cele pentru scris creativ, pentru design, pentru fotografie și așa mai departe. Articolele, conținutul foto/video publicat pe DailyBreadMag, precum și evenimentele organizate sunt, de fapt, un altfel de teste de recrutare.

Experimentul este unul neortodox, dar poate fi o imagine care sugerează viitorul spațiilor de co-working.

Content marketing: ce este și de ce ai avea nevoie de așa ceva?

Content marketingul sau, în traducere neaoșă marketingul prin conținut pare să fie punctul esențial al strategiilor de marketing, SEO și PR pe care companiile deschise către online ar trebui să-l adopte dacă vizează ca, în următoarele 11 luni și câteva zile să „ridice capul” și să se remarce în puzderia de oferte speciale, reduceri peste reduceri, avantje client peste avantaje client sau evenimente speciale ca Black Friday, Paște sau Crăciun. Un efort pentru definirea și implementarea unei strategii de conținut ar trebui să pornească de la un audit complet al conținutului produs și distribuit în online și nu numai, conținut care să ajungă în fața clienților potențiali pentru a-i atrage în „mrejele comerciale” ale cârligelor de vânzări enumerate mai sus. (mai mult…)