Conținut contra spațiu de lucru: 2 articole chirie lunară pentru un birou în toată regula

Conținut contra spațiu de lucru: 2 articole chirie lunară pentru un birou în toată regula

Un hub de co-working din Berlin vine să-i sprijine pe freelancerii care s-au săturat să lucreze de acasă și vor un birou. La Bolgfabrik, freelancerii care vor să se simtă ca la un loc de muncă în toată regula, pot scrie două articole pe lună și primesc un birou pe care să-și desfășoare activitatea. Mai mult, au ocazia să socializeze cu colegii de breaslă și au acces la o serie de facilități, de la spații pentru întâlniri, până la promovare a serviciilor în fața clienților potențiali..

De obicei, freelancerii sunt destul de rezervați la trocuri de genul conținut în schimbul expunerii, dar când la promovare se adaugă un spațiu de lucru cu toate facilitățile, inclusiv studio foto și 20 de colegi freelanceri din diferite discipline, parcă oferta nu sună chiar așa rău. Din iunie 2015, acest „troc” este posibil la Blogfabrik, în traducere liberă „fabrica de bloguri”. Toți cei care lucrează în hub contribuie cu două articole pe lună la publicația online proprie spațiului de co-working DailyBreadMag. Pe lângă redacterea și publicarea celor două articole, freelancerii trebuie să le distribuie pe profilurile personale de pe rețelele sociale.

Pentru a face viața mai interesantă, freelancerii trebuie să organizeze și un eveniment în fiecare an, eveniment care să fie găzduit în cadrul Blogfabrik.

Până aici, totul pare desprins dintr-o lume ideală, dar lucrurile pot sta și mai bine pentru freelanceri. Aceștia au ocazia să lucreze pentru agenția afiliată hub-ului care le poate oferi diferite proiecte pentru clienții cu care lucrează. Bineînțeles, pentru aceste proiecte, freelancerii prestează o muncă remunerată. Între timp, pot lucra și la alte proiecte, bucurându-se de facilitățile centrului.

Ce se ascunde, în spatele acestei imagini desprinse, parcă, dintr-un univers paralel? Ei bine, publicația online este folosită ca instrument de recrutare a unor oameni capabili care să lucreze la proiectele agenției afiliate. Prin prestațiile pentru DailyBreadMag sunt identificate diferite abilități, cum ar fi cele pentru scris creativ, pentru design, pentru fotografie și așa mai departe. Articolele, conținutul foto/video publicat pe DailyBreadMag, precum și evenimentele organizate sunt, de fapt, un altfel de teste de recrutare.

Experimentul este unul neortodox, dar poate fi o imagine care sugerează viitorul spațiilor de co-working.